Cum s-au adunat cativa colegi prin Iasi am decis sa mai ies si eu din casa, chiar daca asta a insemnat sa ma dau peste cap cu programul de "casa". Zis si facut. Am iesit, am vorbit, am vazut, nu m-a impresionat. De fapt cred ca nu ma mai impresioneaza nimic, in definitiv tot ce se intampla trebuie sa se intample, asa ca de ce se ne tot (asa) pe noi?
Cum am terminat intrevederea cu colegii(pe care parca nu i-as vedea tot anul scolar) am plecat spre Arte, cu gand sa lenevesc cu Smaranda, dar spre nedumerirea mea am gasit o masa plina de oameni adunati de prin toate colturile memoriei mele, culmea, intelegandu-se de minune. Bine, fie. Partea care m-a frapat a fost ca l-am gasit acolo pe Vlad, pe care nu-l vasusem de un car de luni. + m-a anuntat cum ca un prieten comun (mai mult decat prieten in cazul meu) si-a facut bagajelul si s-a mutat in Germania. Si ma izbi. Nu ca nu as fi stiut ca se va muta, dar totusi vestea fu prea din pripa. Si asa s-a dus si nepasarea mea, chiar nesimtita fata de alte persoane, caci am inceput acum sa va scriu gandindu-ma la plecari si la proaspatul neamt (si la cei 5 nemti ai mei, Vlad). Na, bucuria e relativa si cu 2 taisuri.
Ah, si mi-a placut asta:
"Toată lumea vrea să meargă în Rai, dar nimeni nu vrea să moară."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu