Te lasi prins de ideile cotidiene si treci cu vederea comportamentul lor, si te trezesti singur, mintit si confuz. Pe masura ce-ti bei cafeaua, singur, confuzia se transforma in mii si mii de intrebari si amintiri si nelamuriri, pe masura ce fumezi tigara dupa tigara nelamuririle devin strigate, strigate interioare de furie si de frustrare. Devii vulnerabil, razbunator si nostalgic. Cauti ceva, urechi sa te auda, ochi sa te vada si voce sa te linisteasca insa pe cat cauti mai mult de atat devii mai disperat, mai contrariat si mai dezamagit.
Te imbarbatezi si iesi din ceata de nervozitate, te indrepti spre lume, oameni, ai nevoie de oameni, de distragere de la tradare, de la golul in stomac. Ai uitat? Nu e nimeni sa te ajute.
Ajungi la concluzia ca singurul ajutor poate veni doar din partea ta, monopolizezi starea cu ganduri bune, ras, isterie, muzica, petreceri imaginare, bautura si mult fum; inutil. Ingropi in adolescenta prieteni si refuzi sa-i scoti de sub ganduri ca sa nu te doara din nou, ca atunci cand erai mic. Te loveai, atingeai rana si te durea. Prima curiozitate. Daca altcineva incerca sa-ti atinga rana, il opreai. Te durea.
Si inca te doare, dar mai bine bem o bere, radem putin si ascultam Pink Floyd.
P.S. : Aceasta postare este sinteza lectiei de saptamana trecuta, Bogdan.